Pe lângă confortul oferit de oraș, „beneficiem” și de poluare, aglomerație și stres. Într-un context din ce în ce mai aglomerat, mai ales în preajma sărbătorilor, nu este de mirare că simțim nevoia de a ne întoarce la liniștea naturii. Pentru români, sărbătorile înseamnă mai mult decât oferirea și primirea cadourilor; reprezintă însăși reîntoarcerea la origini și restabilirea legăturii cu strămoșii noștri. Putem face acest lucru luând parte sau doar asistând încântați de pe margine la tradițiile păstrate din timpuri ancestrale, datini care încă se mai păstrează cu sfințenie în satul românesc. Citind în continuare, poți afla care sunt cele mai frumoase tradiții de Crăciun și care este semnificația din spatele lor.
Bradul de Crăciun
Colindatul
Capra
Sorcova
Steaua
Plugușorul
Tăiatul porcului
Alte tradiții de sărbători
Tradiția mesei din Ajun și a postului de Crăciun
Bradul de Crăciun
Bradul împodobit este, probabil, principalul indiciu al apropierii Crăciunului. Acest arbore are o semnificație importantă pentru români, fiind folosit la botez, căsătorie și înmormântare. Se crede că bradul aduce prosperitate, fertilitate, noroc și viață lungă, motiv pentru care crenguțele împodobeau casele sătenilor cu mult înainte de a apărea ideea de brad împodobit.
În tradiția creștină, bradul este considerat pomul vieții, deoarece rămâne verde tot anul și, astfel, prin asocierea cu Nașterea Domnului, îl reprezintă pe Hristos veșnic viu.
Încă nu se știe când a luat naștere obiceiul pomului de Crăciun, însă se presupune că primii brazi împodobiți au apărut la popoarele germanice sau cele scandinave. În România, primul brad de Crăciun a fost împodobit la palatul Regelui Carol I de Hohenzollern în anul 1866, iar tradiția a fost, în timp, adoptată și de români.
La început, bradul de Crăciun era împodobit cu boabe roșii de fructe, apoi cu fructe întregi, flori din hârtie sau biscuiți. Ulterior, au apărut primele instalații reprezentate de mici lumânări. Mai apoi, au apărut globurile din sticlă, beteala, instalațiile electrice luminoase și bomboanele de ciocolată.
Un alt obicei legat de bradul de Crăciun constă în așezarea unei stele în vârf; aceasta este simbolul stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem. Aceasta simbolizează norocul și duce la îndeplinirea dorințelor.
Pe lângă bradul de Crăciun, mulți români ornează ușile cu așa-numitele coronițe de Crăciun. Acestea simbolizează sănătatea și norocul, iar forma lor rotundă face referire la veșnicia dragostei.
Colindatul
Foarte cunoscut este și colindatul. Acesta începe pe data de 24 decembrie și poate continua 2-3 zile. La colindat participă grupuri de copii, adulți, bătrâni, doar fete, doar băieți, tineri căsătoriți etc., în funcție de zona țării.
Colindul poate avea loc în casa gazdelor, în curte sau sub fereastră. Se crede că primirea colindătorilor aduce sănătate și un an prosper. În mod tradițional, colindătorii erau răsplătiți cu nuci, mere sau colaci.
În zona Banatului, în Ajunul Crăciunului, focul din sobă nu se stinge, pentru ca Anul Nou să fie bogat și luminos. Tot în această zi, se împodobește bradul cu dulciuri, iar sub acesta se așază un colac, un cârnat și o sticlă de rachiu pentru Moș Crăciun și grăunțe și fân pentru calul Moșului. După împodobirea bradului, tinerii se adună în grupuri de fete și feciori și își pun măști; fetele poartă măști de bărbați, iar băieții, măști de fete. Tinerii pleacă în sat, unde încep să cânte și să danseze cu măștile pe față. În timpul jocului, mascații își sărută perechea.
În Maramureș, se păstrează colindatul mascat, tinerii urându-le gazdelor sănătate și fericire. Indiferent de vârstă, colindătorii primesc colaci, simbolul soarelui, al căldurii și al luminii, mere și nuci.
👉 Dacă ești în căutarea unei cazări în Maramureș, aruncă o privire pe ofertele noastre de pe OLX.ro. Cu siguranță vei găsi imediat un loc pe placul tău!
Prin Moldova, se colindă tot în Ajunul Crăciunului, însă, de această dată, copiii cei mai mici colindă în primele ore ale zilei, după-amiaza, școlarii, iar spre seară, tinerii.
În Bucovina, tradiția spune că aceste colinde sunt rostite pentru ca diavolii să dispară din sat. De asemenea, este un mare păcat dacă o gospodărie nu primește colindători în Ajunul Crăciunului.
În Ialomița, colindătorii se adună în grupuri mari și cutreieră ulițele satului și gospodăriile țărănești, îmbinând urările cu textele poetice ale colindelor. În această zonă a țării, colindul are loc în seara și în noaptea de Crăciun. Tinerii își numesc un conducător, numit „vătaf” sau „jude”, iar acesta însărcinează câțiva flăcăi cu purtarea sacilor care conțin darurile primite. Ajunși la gazde, cântă și dansează, apoi sunt puși la masă, unde vătaful poruncește cântarea altor colinde; în trecut, numărul acestora depindea de rangul gazdei și de belșugul darurilor pe care urma să le ofere colindătorilor.
Ca tradiție, colindatul a început în primele secole după convertirea Imperiului Roman la creștinism. În secolul al 10-lea s-au născut primele versuri ritmate în mănăstirile din nordul Europei. Mai târziu, în secolul al 13-lea, au apărut în Franța, Germania și Italia o serie de colinde de inspirație creștină. Ulterior, în Marea Britanie s-a dezvoltat obiceiul colindatului din casă în casă. Acesta constă în vizitarea fiecărei gospodării și oferirea de cidru în schimbul unei plăți simbolice. Se recitau incantații și se cânta pomilor, urându-le belșug în Noul An.
Capra
Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. În trecut, măștile evocau personaje biblice, astăzi, fiind înlocuite de masca unui singur animal. Numele acestuia variază de la o regiune la alta: capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, cerb în Hunedoara, borita (de la bour) în sudul Transilvaniei, brezaia (din cauza înfățișării pestrițe a măștii) în Muntenia și Oltenia; în aceste două regiuni, capra se practică mai ales de Anul Nou.
Jocul caprei reprezintă un element de bază al teatrului popular. Costumația inedită, ritmul rapid și strigăturile fac din acest joc un spectacol în toată regula. În general, versurile fac trimitere la ideea fertilizării, iar potrivit etnografilor, capra dansează și consumă energie vitală, moare și apoi renaște, obiceiul simbolizând regenerarea și continuitatea vieții. La final, capra moare violent prin lovire sau împușcare, apoi renaște simbolic.
În unele sate din Bucovina există inclusiv cete de capre, în timp ce în alte zone, capra este însoțită de un cioban, un moș sau o babă. Dacă vrei să asiști la aceste obiceiuri specifice zonei Bucovinei, poți merge în această regiune câteva zile, pentru a te bucura de tihnă și de tradițiile românești.
Prin comparație, în Transilvania, jocul caprei constă în dansuri și gesturi cu o anumită semnificație simbolică. Aceste mesaje sunt traduse de „birău”, liderul grupului. Prin moartea și renașterea caprei se transmit ideile restabilirii ordinii cosmice, ale triumfului vieții asupra morții și binelui asupra răului.
Sorcova
Sorcova este un obicei de Anul Nou foarte iubit de copii. Denumirea de „sorcovă” provine dintr-un cuvânt bulgar care înseamnă „verde fraged”. Copiii umblă pe ulițele satului purtând o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori din hârtie colorată. Tinerii ating gazdele ușor cu sorcova (aceasta ține locul unei așa-zise baghete magice) și fac urări spre sănătatea, tinerețea, fertilitatea și bunăstarea celor vizitați.
În trecut, copiii umblau cu o rămurică de măr, care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei, iar până la Sfântul Vasile era înflorită – de aici și versurile din colinde despre florile dalbe, flori de măr sau mărgăritar.
Steaua
Steaua este unul dintre cele mai vechi obiceiuri creștine. Aceasta avea menirea de a vesti gospodarilor nașterea lui Hristos. În general, copiii, deghizați în magi, mergeau cu steaua pentru a anunța vestea cea bună. Cântecele sunt bazate pe literatura bizantină ortodoxă, pe literatura medievală a Bisericii Catolice sau pe cea calvină. În grupuri mai mici sau mai mari, copiii cântă „Steaua sus răsare”, „În orașul Vitleem”, „La nunta ce s-a întâmplat”, „Trei crai de la răsărit”.
În unele zone din Ardeal, copiii sunt însoțiți de mascați numiți „țahondre” sau „turci”. Aceștia pot fi frați mai mari sau adulți care au venit pentru a purta de grijă micilor colindători.
De asemenea, în zona Vrancei, steaua avea un fel de arc, prin care era trimisă cu mult înaintea colindătorilor, similar magilor din textul biblic.
Tradiția spune că stelarii purtau steaua sau luceafărul (o stea prevăzută cu o coadă) și erau îmbrăcați în costume populare sau costume albe cu panglici multicolore, uneori, purtând coifuri asemănătoare magilor. Steaua era realizată pe un schelet de lemn cu 4-8 colțuri, iar între acestea erau mici lanțuri din hârtie colorată. În centru se afla o icoană cu Fecioara cu Pruncul sau cu Nașterea Domnului. Uneori, steaua era prevăzută cu un clopoțel. Odată ajunși la gazdă, colindătorii cântau la poartă, sub fereastră sau în casă, în fața icoanei, și erau răsplătiți cu mere, nuci și colaci.
Plugușorul
Plugușorul este un obicei practicat în preajma Anului Nou. Colindul agrar este însoțit de pocnete de bici, strigături și sunete de clopoței, în ultimii ani, plugul fiind înlocuit de unul în miniatură sau de un buhai care imită mugetul boilor. Textul plugușorului are un ritm rapid, iar urările sunt vesele și optimiste. În mod tradițional, plugul era decorat cu panglici, hârtie colorată, șervete, flori sau crenguțe de brad.
Colindătorii recitau din casă în casă în Ajunul Anului Nou, seara sau până în dimineața Anului Nou. Astăzi, este practicat de copii sau adolescenți, însă în trecut, era recitat de adulți. În unele zone, în special în Botoșani și Galați, erau primite în ceată și femeile. De asemenea, grupurile mai mari de colindători includeau instrumente muzicale precum fluier, cimpoi, tobă sau viori, dar și pocnitori care amplifică atmosfera zgomotoasă a plugușorului. Gazdele îi răsplăteau pe colindători cu fructe, colaci, bani și cârnați.
Tăiatul porcului
Tăierea porcului sau Ignatul este una dintre cele mai mari sărbători de iarnă, celebrându-se în fiecare an pe 20 decembrie. De la primele ore ale dimineții, sătenii își pregătesc uneltele pentru tăiatul porcului și prepararea bucatelor tradiționale din carne de porc.
Copiii sunt printre cei mai fericiți, deoarece vor fi urcați pe porcul pârlit. Acest obicei simbolizează voioșia care îi va însoți tot anul următor. Bășica porcului le revine tot lor și o vor folosi pe post de minge. În unele sate, copiii sunt însemnați pe frunte cu sângele porcului, în semnul crucii, pentru a fi feriți de boli în anul ce stă să înceapă. Un alt obicei spune că, înainte de începerea sacrificiului, porcul trebuie să fie însemnat cu o tăietură în formă de cruce pe frunte și pe spate.
Potrivit unei alte tradiții, odată porcul tăiat, trebuie adus în casă cu râtul înainte, pentru a avea parte de noroc.
Se crede că sacrificarea porcului din tradiția românească este inspirată de obiceiurile romane sau chiar de cele din mitologia greacă. Se credea că sângele porcului sacrificat poate spăla păcatele sau că acesta are rol purificator, similar focului. Însuși numele de Ignat vine din latinescul „ignis”, care înseamnă „foc”.
Alte tradiții de sărbători
Pe lângă aceste tradiții foarte cunoscute, mai există și altele mai puțin mediatizate. De exemplu, în Mărișel, o localitate din apropierea Clujului, localnicii încă mai țin un obicei străvechi, „Junii Mărișelului”. Un grup de 10 tineri necăsătoriți colindă sătenii într-un mod neobișnuit: după slujba de la biserica din sat, ies în fața lăcașului de cult, dansează și colindă, iar la un moment dat, le invită la dans pe fetele necăsătorite.
Un alt obicei interesant are loc la Dumbrăvița, o localitate din județul Brașov, unde o tradiție veche de două secole încă este păstrată cu sfințenie. Pomul de Crăciun se împodobește în ziua de Crăciun și va sta în centrul comunei până după Bobotează. Copacul este adus în centrul comunei de către vătafi, tinerii care au făcut armata și de penași, feciorii care urmează să se însoare.
O altă tradiție foarte îndrăgită mai ales în Moldova este „Dansul Ursului”. Potrivit acesteia, un tânăr poartă pe cap și pe umeri blana unui urs, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii. „Ursul” este condus la joc de către un ursar și de o trupă de muzicanți, urmată de săteni, printre care și un copil care joacă rolul „puiului de urs”. Pe zgomotele tobelor sau ale fluierului și motivat de ciomagul ursarului, ursul mormăie și imită pașii sacadați ai mamiferului. Acest obicei simbolizează purificarea și fertilizarea solului în Noul An și se crede că are origini într-un cult dacic.
Tradiția mesei din Ajun și a postului de Crăciun
O tradiție încă ținută în unele zone ale țării se referă la sfințirea mesei de sec din seara de Ajun. Înainte ca preotul să intre în casă pentru a sfinți bucatele, îi ieșeau înainte copii cu steaua sau cu bețe de alun ori care colindau. După binecuvântarea copiilor, aceștia îi atingeau pe ceilalți din casă, dar și animalele și alimentele. În general, în seara de Ajun, colindătorii și preotul erau serviți cu turte.
În Bucovina, există un obicei conform căruia în Ajunul Crăciunului se pune pe masă doar grâu fiert, iar după plecarea preotului care a binecuvântat grâul, cei din casă vor împărți turtele vecinilor pentru sufletul morților, în sănătatea celor vii și pentru rodul câmpului.
Un alt aspect foarte important în Ajun este focul din sobă. Acesta trebuie întreținut toată noaptea, iar în dimineața de Crăciun, cenușa trebuie aruncată în grădină, la baza pomilor sau la vie.
Pe 25 decembrie se încheie postul Crăciunului, care durează aproximativ șase săptămâni. În ziua Nașterii Domnului, oamenii au voie la bucatele tradiționale specifice Crăciunului: tobă, sarmale, lebăr, caltaboș, cârnați, friptură, colaci, cozonaci, salate, prăjituri. Carnea folosită pentru aceste bunătăți este proaspătă, provenind de la porcul tăiat pe 20 decembrie.
Crăciunul este, pentru mulți, cea mai dragă sărbătoare din an. Cunoașterea tradițiilor și a obiceiurilor din străbuni ne ajută să ne ținem istoria vie și să o povestim și altora. Mai mult, în vremurile noastre aglomerate, în care timpul pare a fi mai puțin ca oricând, luarea câtorva zile de vacanță într-un loc încărcat de tradiții ne face să ne apreciem mai mult trecutul și poate chiar să ne încetinim ritmul vieții.
